DMC, Kristina - Nu iubim la fel versuri (lyrics)

[DMC, Kristina - Nu iubim la fel versuri lyrics]

Noi nu, nu iubim la fel
Inima îmi spune aşa
Decât cu un suflet rece, mai bine cu altcineva
Noi nu iubim la fel
Îmi tot spune inima
Decât să avem regrete, mai bine cu altcineva

Dragostea e un joc, tu poţi să rişti să pierzi tot
Sunt înconjurat de suferinţă, simt cum mă sufoc
Şi când nu mai puteam, tot te voiam pe veci a mea
Credeam că ştiu cine eşti, dar nu a fost deloc aşa
M-am lăsat purtat de valul dragostei, ca mai apoi
Să aflu că din noi doi, tot ce-a ramas e doar război
Ştii şi tu că e în zadar
Dacă încercam să reparăm ce nu va merge iar
Sunt conştient de amalgam
Te urăsc, te iubesc, te urăsc, te iubesc e în zadar
Că nici destinul, nu ne-a vrut împreună
Şi viaţa joacă cărţile cum el miroase a furtună
Te.. amph.. m-ai nimerit odată în sufletul meu
Singurul antidot pentru rană, e zâmbetul tău
Singurul motiv de fel, cine îs? Doar ochii tăi
Acum inspiră durere, că tu n-ai vrut sa fim noi
Zic că trec peste tot, zic că sunt puternic că pot
Că poate ăsta-i destinul, că poate o să te întorci
Poate, că acum doare, că-s calcat în picioare
De tot ce-am iubit în viaţă, şi mă făcea mai tare

Noi nu, nu iubim la fel
Inima îmi spune aşa
Decât cu un suflet rece, mai bine cu altcineva
Noi nu iubim la fel
Îmi tot spune inima
Decât să avem regrete, mai bine cu altcineva

Nu iubim, nu iubim la fel
Nu iubim, nu iubim la fel
Nu iubim, nu iubim la fel
Nu iubim, nu iubim la fel

Ştii? Că poate inima simţea
Că ceva nu e okey şi te gândesti la altcineva
Dar acum înteleg semnele pe care le dai
Şi timpul neacordat, şi zâmbetul ce îl ai
Am vrut să cred.. că ce e între noi, e pe bune
Că va fi de durată, că vei purta al meu nume
Nu a fost aşa! Tu voiai altceva!
Tu mă vrei altcineva, dar eu nu mă pot schimba!
Eu nu pricep cum din iubire e ură
Cum nu pricep câte tâmpenii, mai poţi scoate pe gură
Şi nu înţeleg ce barieră, poate fi între noi
Ce ziduri trebuie să dobor, să fim iar amandoi
Dar fiecare om, îşi are rolul în viaţa sa
Rolul tău în viaţa mea, a fost de a-mi face viaţa grea
Tu veneai trecător, eu te vedeam curată
Eu te voiam aproape, tu mă ţineai la distanţă
Zic că trec peste tot, zic că-s puternic, că pot
Că poate ăsta-i destinul, că poate o să te întorci
Poate, că acum pare, că-s călcat în picioare
De tot ce-am iubit în viaţă, şi mă făcea mai tare

N-am de ce să stau în doi
Că sunt doar lacrimi, sunt doar lacrimi între noi
Ai pierdut dragostea mea
Rătăcit printre foi, ai ars ceva, cândva

Noi nu, nu iubim la fel
Inima îmi spune aşa
Decât cu un suflet rece, mai bine cu altcineva
Noi nu iubim la fel
Îmi tot spune inima
Decât să avem regrete, mai bine cu altcineva

Nu iubim, nu iubim la fel
Nu iubim, nu iubim la fel
Nu iubim, nu iubim la fel
Nu iubim, nu iubim la fel

Interpretare pentru


Adaugă Interpretare

Adăugați o interpretare extinsă

Dacă știți despre ce cântă interpretul, puteți citi "între linii" și cunoașteți istoria melodiei, puteți adăuga o interpretare a textului. După verificarea de către editorii noștri, o vom adăuga ca o interpretare oficială a melodiei!

Interpretări adăugate recent versurilor

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #
Interpretează