Oscar - Intenții versuri (lyrics)
Ștefan Căpraru
[Oscar - Intenții versuri lyrics]
Te gândești la chestia asta
Pentru că atitudinea asta de
Puști cordit, nu-mi place, deloc
Sincer să fiu nu credeam c-o s-ajung aici
Muncim pentru ce se întâmplă acum
De când eram mici
E mult mai mult decât târfe, droguri și bani
Tu doar stai pe plajă și judeci
Pe cei care-s pe val
Sunt binecuvântat cu toți frații pe care-i am
Scriu istorie cu Mula, Edi, Ică și Ian
Sunt loial, fato, poți s-ai încredere-n mine
Le-am zis celorlalte târfe că
Sunt semnat la tine ăsta-i Ștefan I I I în
Caz că n-ai citit titlul
Ăsta-i doar Ștefan, d-asta nu are feat-uri
Sincer să fiu nu știu ce am făcut azi noapte
Fiindcă m-am culcat acasă
M-am trezit la realitate
Și-am o fată cu mine
Limita-i la cer d-aia se ține scai de mine
E așa de trist c-am început să realizez
Că m-ai ajutat doar ca să
Ai ce să-mi reproșezi
Știu că eram ca frații ar trebui să pun piua
Când te văd, nu te salut
E simplu ca bună ziua
Crezi că ești cel mai bun rapper
Crezi că ai un statut
Eram mai bun decât tine dinainte să m-apuc
Sincer să fiu nu credeam c-o să ajung aici
Încerci în zadar să mă convingi
Intru în inima lor și apoi le părăsesc
Și partea cea mai rea e că
O fac mult prea des
Toate târfele astea au doar intenții ascunse
Inventează scuze și se prefac că sunt confuze
Am o mie de feluri de a fi
Ea are o sută de mii de
Timpi în care te poate minți
Ți-am închis ușa în față, erai prea lowkey
OSKY nu se poate fute cu nicio groupie
M-am săturat de persoane care
Îmi recomandă căcaturi
Dacă ești așa deștept
Ascultă-ți propriile sfaturi
Nu spune că ce am simțit pentru mine
N-o să mai poată să
Simtă pentru nimeni vreodată, dar
Relația noastră e ca un picior amputat
Adică n-are cum să meargă niciodată
Corpul ei e artă, iar atunci când pleacă
Sufletul meu începe să se spargă
Mi cassa, su cassa, sunt leu ca Mufasa
Trebuie să treci peste pentru
C-amândoi am pierdut șansa
Ne futem o dată pe lună, ca-n NASA
Rupem cox și xan-uri cu frati-miu-n Mazda
Mă-ntreb cât mai rezist d-asta
Trăim viața asta
Am ajuns un rege, eram un bastard
Mi-am dat seama că dacă nu mă
Opresc o să iau razna
Dar n-am nimic de ascuns în fața nimănui
Nu contează doar ce spui
Contează și cum o spui
Am întâlnit o fată care-și ține cuvântul
Nu e menajeră doar că îmi
Face curat prin gânduri
Ăsta a fost Oscar, ăla micu' de 15 ani
S-a dus și pe la TV
L-am văzut la mai multe d-astea, 15 ani
În primul rând vreau să subliniez
Că Oscar s-a pișat pe trei
Sferturi de rap-ul românesc
Cu această strofă
Care n-aveți urechi și nu puteți să treceți
De faptul că e un copil și
Că vocea și că pula mea
Vreau să vă spun că dacă
Rap-ul are un viitor
Îl văd oameni ca ăsta micu'