Satra B.E.N.Z. - O Doamne ai milă versuri (lyrics)

[Satra B.E.N.Z. - O Doamne ai milă versuri lyrics]

Ooh, hei, ooh, ooh ooh ooh, hei

Ayy, ayy, ayy
Am ajuns acolo sus cu băieții mei
Acolo unde se nasc alte idei-ei-ei-ei
Acolo unde privim în ochi Dumnezei
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet
Pentru aproapele meu ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet
Pentru aproapele meu

Dacă ăsta e un vis, trezește-mă, te rog
Doamne
Îți mulțumesc prea rar și prea des mă rog
Lumea asta face atât de multă
Gălăgie încât nu-mi aud gândurile
Nu mai simt să-mi scriu rândurile


Cum simțeam când eram la început
Ha, a trecut, atât de mult
13 ani n-au fost de-ajuns? Sunt rupt
(Sunt rupt) că eu încă mă mai lupt
Degeaba ești poet în lumea asta de pseudo
În care Eminescu face câte o
Sută și ceva de Euro zero o să devină zeuro
Și Leul zeul în RO
Ai milă de mine, iartă-mi păcatele (Iartă)
Altfel banii or să mă calce cu ciocatele
(Nu vreau)
Copiii o să viseze ciocolatele (Nu vreau)
Nu-s astea visele mele, sunt altele

Ayy, ayy, ayy
Am ajuns acolo sus cu băieții mei
Acolo unde se nasc alte idei-ei-ei-ei
Acolo unde privim în ochi Dumnezei
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet
Pentru aproapele meu ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet
Pentru aproapele meu

Doamne, nu mi-e frică, nu mai sunt mic
Corbii n-o să-mi dea cu ciocu-n cap, strig
Cartieru' nu îți simte lipsa dacă pici, știi
D-aia tre' să trag tare s-ajung
Cât mai sus și
Mama întotdeauna mi-a spus să nu fiu un laș

Să fiu cine sunt și simt că nu există panică
Și există o dată când am picat în genunchi
Mai bine mor în picioare, mai bine, Doamne
Mă duci acolo la Tine în Ceruri
Unde nu te bați cu lupii
Acolo la mine problemele sunt groupie
Poți să numeri o mie de glugi, fără dubii
Raiul nu ne poate iubi, dar suntem necesari
Știi am mili, am mili-milioane de lupi
Și frații-s de aur, O Doamne cum rup
Iartă le păcatele, au primit doctrine
Că suntem săraci, noi n-avem nicio vină

Ooh, hei, ooh ooh ooh ayy, ayy, ayy
Am ajuns acolo sus cu băieții mei
Acolo unde se nasc alte idei-ei-ei-ei
Acolo unde privim în ochi Dumnezei
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet
Pentru aproapele meu ai milă, ai milă
O Doamne ai milă, ai milă ai milă, ai milă
De soufle-ul meu, hrană pentru suflet
Pentru aproapele meu

Și trag atât de tare că-mi vine să vomit
O Doamne, îți mulțumesc că nu m-ai oprit
Bunicu' Magic mi-a zis: "Asta-i
O stare de spirit"
Și din puțin cinic, am devenit perfect RIP
Eram neliniștit, tânăr, păcate fără număr
La un moment dat mi-am luat grade pe umăr
Dar mi-am revenit rapid și
M-am regăsit ca-n filme
Când am reîntâlnit copilul din mine
Să mă ierți, Doamne, că nu mă rog în biserici
Dar sfinți pictați în icoane
Clar iluminați de sfetnici
Deci cunosc clerici, plini de predici
Dar am face bine
Să pot să vorbesc direct cu Tine
O Doamne ai milă, de dușmanii mei
Că nu știu ce fac, ei nu știu ce vor
Tu fii blând cu ei
Sunt pierduți ca alta, nu sunt ei ca Maca
Binecuvântează le soarta și
Binecuvântează-mi Șatra (Amin)

Ai milă, ai milă (Amin) ai milă, ai milă
Ai milă, ai milă, ai milă, ai milă, ai milă
Ah

Interpretare pentru


Adaugă Interpretare

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #
Interpretează