Specii, Petra Acker - Iubire versuri (lyrics)

[Specii, Petra Acker - Iubire versuri lyrics]

Am nevoie de iubire ai nevoie de iubire
Sentimentul de bine, pentru oricine
Iubirea de mamă, iubirea de ţară
Iubire pentru toată lumea care mă-nconjoară!
Iubire peste eros, iubire peste ego
Iubire de aproape, să-mi fii ca un frate
Sufletul îţi moare fără sensibilitate
Lipsa iubirii înseamnă moarte
Lipsa iubirii e răutate
Nu-i lăsa să te lase fără seninătate!
Ai nevoie de feeling am nevoie de feeling
Adică de simţire şi căldură în trăire
Condamnaţi la fericire şi la nemurire
Peste fire, la dumnezeire şi la bucurie
Fără pervertire ca-n copilărie şi la veselie
Simte dragostea vie!

O altă lume ce ar vrea să fie
Un soi de univers cu tot ce crezi
Chiar ceea ce a fost şi nu mai este
Atunci când te trezeşti


Vezi tu, o să iubeşti

De ce să ne lovim?
Nu ştii puterea din care provin
De ce nu putem oare să vorbim?
Durere, nu putem oare să oprim?
De ce să ne lovim?
De ce încontinuu să-l oprim?
Vreau să fiu liber ca un copil
În realitate pare-mi-se orbim?
Vreau să dau în numele tău
Întunericul ne trage napoi
Ne-am tatuat numele tău
Ai fost întotdeauna cu noi
Pe partitură sunt anti-ura
Ai fost cu mine când am băgat fără măsură
Ai fost cu mine atunci când am mai dat o tură
Când am stat cu băieţi pe bordură
Poa' să fie soare, lună, furtună
Maidanezi şi cianură
Încălzire globală, căldură nebună
Nu contează, dragostea e bună!
E bună da, e bună cu noi
Dragostea e bună cu noi
Bună cu mine sunt bun cu ea
Mă trezesc şi mă culc cu ea

O altă lume ce ar vrea să fie
Un soi de univers cu tot ce crezi
Chiar ceea ce a fost şi nu mai este
Atunci când te trezeşti
Vezi tu, o să iubeşti

Interpretare pentru


Adaugă Interpretare

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #
Interpretează