Agathodaimon - Stindardul blasfemiei versuri (lyrics)
[Agathodaimon - Stindardul blasfemiei versuri lyrics]
Trei cruci de lemn, trei cruci enorme de lemn
Vopsite cu trei culori
Păzesc pe marginea șoselei
Fîntîna celor credicioși!
Trei cruci pe marginea șoselei cu
Gesturi largi de mîini bolnave
Opresc din drum pe călători
Și parcă-s trei spînzurători
De care atîrnă trei cristoși
Într-o zi împinși de-același funerar îndemn
Ca dou-armate puse una-n fața alteia
Cuminții se-ntîlniră cu nebunii
Copiii morților de mîine
Se-ntîlniră cu părinții
"Și-armatele-ncepură lupta la umbra
Crucilor de lemn
Deoparte flutura stindardul credinței
Alb curat"
Ca albul cel curat, al florilor de nufăr
Iar tricolorul nebuniei
Închis cu grijă-n cîte-un cufăr
De craniu omenesc stă gata să se desfășoare
La cea dintîi îngenunchere a albului domnesc
Însă-n ziua-aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia
"Iar fumul din clopotnițele-aprinse
Deschidea-n albastru: "
Drumul altui fum, mai greu
Mai negru și-albastrul se-nnegrea
Și-n ziua-aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia
Și mulțimea-nspăimîntată
Spre clopoțnitele-aprinse
Se-ndrumează grupuri, grupuri
Cei cuminți privesc plîngînd
Plîng ca resturile unei armate-nvinse
Iar nebunul stă deoparte
Și zîmbește fredonînd: Blasfemie!
"Iar tricolorul nebuniei
Adăpostea pe-nvingători!"
Vopsite cu trei culori
Păzesc pe marginea șoselei
Fîntîna celor credicioși!
Trei cruci pe marginea șoselei cu
Gesturi largi de mîini bolnave
Opresc din drum pe călători
Și parcă-s trei spînzurători
De care atîrnă trei cristoși
Într-o zi împinși de-același funerar îndemn
Ca dou-armate puse una-n fața alteia
Cuminții se-ntîlniră cu nebunii
Copiii morților de mîine
Se-ntîlniră cu părinții
"Și-armatele-ncepură lupta la umbra
Crucilor de lemn
Deoparte flutura stindardul credinței
Alb curat"
Ca albul cel curat, al florilor de nufăr
Iar tricolorul nebuniei
Închis cu grijă-n cîte-un cufăr
De craniu omenesc stă gata să se desfășoare
La cea dintîi îngenunchere a albului domnesc
Însă-n ziua-aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia
"Iar fumul din clopotnițele-aprinse
Deschidea-n albastru: "
Drumul altui fum, mai greu
Mai negru și-albastrul se-nnegrea
Și-n ziua-aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia
Și mulțimea-nspăimîntată
Spre clopoțnitele-aprinse
Se-ndrumează grupuri, grupuri
Cei cuminți privesc plîngînd
Plîng ca resturile unei armate-nvinse
Iar nebunul stă deoparte
Și zîmbește fredonînd: Blasfemie!
"Iar tricolorul nebuniei
Adăpostea pe-nvingători!"